Tags

, ,

După patru luni de zile în care nu am văzut niciun spectacol de balet, am reușit să găsesc bilete la un preț foarte bun pentru ceea ce înseamnă balet în Madrid. Am mers fără să cunosc desfășurătorul, cu o distribuție de patru balerine cubaneze, care nu-mi spunea nimic. Într-o sală foarte mică, așezată în al doilea rând, am privit cortinele gri. Nu-mi dădeau deloc aceleași emoții ca cele ale Operei noastre, roșii, grele și îmbibate de mirosul anilor. Desigur, Galileo este un teatru mic, nu puteam avea așteptări foarte mari. Din când în când se auzeau poante alunecând pe scenă, iar pe sub cortină se întrezăreau firicele de lumină. Când am citit desfășurătorul m-am bucurat să văd o trecere în revistă a unor variații din cele mai frumoase balete: Giselle, Carmen, Esmeralda, Don Quijote, Lacul Lebedelor, Silfidele. Cortinele s-au deschis cu o întârziere de 10 minute, iar când am văzut scena mi-am amintit de Operetă. Cum o să danseze Esmeralda pe o scenă așa mică?  Manuel Garzón, directorul artistic și coregraful spectacolului, a găsit o soluție: a îngrămădit toate eroinele baletelor pe scenă. Așa că, Silfida îi pasează în direct tamburina Esmeraldei, apoi Esmeralda și Carmen centrează împreună, până când Carmen reușește să rămână singură pe scenă. Carmen o vede pe Myrtha traversând scena și începe să liniștească publicul explicând că e moartă, doar crinii sunt vii. O ironizează, ca apoi să i se facă frică și să fugă de pe scenă. Cel mai șocant moment, pentru mine, a fost scena dintre Myrtha și Giselle. În timp ce Myrtha e  moartă în actul II, apare Giselle în actul I zburdând în fericire mare și rupând petale, mai vie ca niciodată. Myrtha o oprește și îi spune că e moartă, ce caută iar în actul I? Giselle nu și nu, aude bătăi în ușă și o apucă zburdatul pe câmpii. Myrtha se enervează, aduce un cuțit de plastic chinezesc, colorat de luminițe, o apucă zdravăn pe Giselle și începe s-o înjunghie cu sete. Pe scenă apăreau doar poantele Gisellei la orizontală, zbătându-se, semn că Myrtha a înimerit-o. Un astfel de moment rezultă a fi șocant pentru cei care toată viața lor au văzut-o pe Giselle murind cu mâna dreaptă pe frunte, părul despletit, leșinând pe partea stângă a scenei. Am bănuit că nebunia a luat sfârșit, pentru că balerina Marianela López a reușit să emoționeze publicul cu Moartea Lebedei. Însă finalul ne-a rezervat surpriza ca o balerină să scoată, în mijlocul reprezentației, un telefon mobil și să o sune nervoasa pe lebăda moartă care nu reușea să-și mai schimbe odată costumul. Aceasta a fost partea I, după numele ei neoficial, ”Cum să dai cu clasicul de pereți”.

Partea a II-a a spectacolului a salvat situația. Denumită Suflet, directorul artistic a creat coregrafia special pentru cele patru balerine cubaneze. Garzón surprinde femeia cu temeri, femeia fericită, femeia împlinită, femeia care eșuează, femeia care are curaj, femeia care plânge, femeia care renunță, femeia puternică, într-o retrospectivă a vieții: copilăria, adolescența, tinerețea și bătrânețea. Yulia Herrera, Marianela López, Vivec Llera și Teresa Sanmiguel sunt cele patru balerine care au oferit o seară cel puțin interesantă publicului. Iar cea mai bună dintre ele a fost votată Vivec Llera. Premiul Supraviețuiește pe scenă cu o poantă pe punctul de a-ți sări din picior în timp ce faci ballonné-uri merge la Yulia Herrera. Ole!