Tags

, , , ,

Sursa foto

Spuneam în articolul trecut că Petipa a creat o tradiție vie pentru mai bine de jumătate de secol. Mikhail Fokine (1880-1942), discipol al lui Petipa, schimbă această tradiție, având viziuni total diferite. Sursa de inspirație a generației lui a fost Isadora Duncan. Prim-balerina Mathilde de Kschessinskaya a văzut dansând această balerină, care era o revelație în lumea dansului, și a dat ordin ca Duncan să se prezinte imediat în Rusia.

Isadora Duncan ca inspirație

Duncan avea un stil de dans foarte expresiv, inspirat din dansul antic grecesc. Eliminând toată partea tehnică a baletului clasic, Duncan se baza pe improvizație, dansând partituri care nu erau scrise pentru balet. Mikhail Fokine, după impactul cu arta Isadorei Duncan, creează baletul Acis și Galatea, un balet cu temă pastorală, de inspirație grecească. Și dacă Petipa a așteptat 30 de ani ca să devină maestru de balet, Fokine primește această funcție în 1902, la doar patru ani de la absolvire.

Moartea Lebedei

 În 1905 compune Moartea Lebedei pentru Anna Pavlova, partenera lui de scenă. Jocul cu gravitatea în acest solo, împotriva căruia baletul a luptat foarte mult, devine din acel moment un recurs estetic acceptat. Mișcarea brațelor în acest solo își are sursa de inspirație, din nou, în stilul Isadorei Duncan. Chiar dacă Fokine considera că ceea ce face Petipa nu mai e la modă, întotdeauna și-a respectat profesorul. Iar Petipa l-a respectat pe Fokine la rândul său, chiar dacă nu a fost de acord cu ideile sale.

Chopiniana

Începutul lui Fokine este marcat puternic de impactul Isadorei Duncan; coregraful se gândește să folosească în următorea lui coregrafie muzică nescrisă pentru balet. Astfel, ia naștere Chopiniana, o reverie romantică ce a fost creată tot pentru Pavlova. Pentru Fokine, epoca romantică reprezenta cea mai frumoasă perioadă a baletului. Așa că decide să-și reevalueze creația, inspirându-se din litografii de pas de quatre, creați pentru balerinele romantice. Evident, sursele de documentare nu sunt complete, dar Fokine inventează o perioadă romantică pentru baletul lui așa cum i-ar fi plăcut lui să existe.

Ce aduce nou Chopiniana

Fokine reevaluează această creație de câteva ori spre disperarea celorlalți coregrafi care au decis să monteze baletul. În Rusia, baletul va rămâne cunoscut sub numele de Chopiniana, iar în Occident ca Les sylphides. Pentru a realiza importanța unui coregraf în acea vreme, este de precizat că Fokine cere ziarului The Times să-i publice principiile coregrafice utilizate în acest balet. Schimbările sunt multe și foarte mari în acest balet. Pornind de la vestimentație, toate balerinele aveau costumele la fel, ceea ce nu a existat niciodată în baletele lui Petipa, care avea o ierarhie pe scenă la toate nivelele. În baletul lui Fokine nu ne dăm seama care este prim-balerina, pentru că toate balerinele au aceleași costume și dansează aceeași coregrafie. O altă schimbare care apare în coregrafia lui Fokine este dispoziția cu spatele spre public a balerinelor. Acest fapt era o jignire pentru public, balerinii niciodată nu rămâneau cu spatele la public. Fokine precizează că romantismul, în coregrafia sa, este exprimat prin dans și gesturi, de către toți balerinii de pe scenă, fără existența ierarhiei impuse de Petipa. Fokine și-a dorit ca în baletul Chopiniana să existe o uniune totală în coregrafie. Și pornind de la această coregrafie, majoritatea producțiilor coregrafice ale secolului XX vor prelua același format.

Fokine și Diaghilev

Întâlnirea cu Diaghilev se produce în anul 1907, iar în 1909 deja aveau primul sezon de Les Ballets Russes la Paris. Dacă Petipa făcea coregrafii în funcție de dorintele prim-balerinei, Diaghilev decide că, în compania sa, coregraful e dumnezeu. Ceea ce spune coregraful este lege pentru balerini, și nu e o coincidență faptul că șase coregrafi ai lui Diaghilev au marcat tendințele în dans de-a lungul secolului XX. Diaghilev știa că un minim talent coregrafic poate fi dezvoltat. Mulți coregrafi au ajuns de tineri sau fără experiență în compania lui. Dar Diaghilev s-a ocupat întotdeauna de educația lor. Și Balanchine însuși povestește cum Diaghilev l-a lăsat o după-amiază întreagă în fața Primăverii lui Botticelli. Ca să nu mai vorbim de Nijinsky, pe care l-a ținut numai prin muzee. Să fie acesta motivul pentru care Nijinsky afirmă în memoriile sale că urăște muzeele? Cert este că nu ne putem îndoi de geniul lui.

Revenind la Fokine, acesta reușește să creeze opera totală de artă, care este Petrushka. Un balet complex și foarte dificil, pe care puține companii îndrăznesc astăzi să-l monteze, face ca părerile criticilor să plaseze baletul alături de toate celelalte arte.

Însă, pentru a nu lungi foarte mult acest articol, voi vorbi despre activitatea lui Fokine în Les Ballets Russes într-un viitor post.

La final, vă las Chopiniana lui Fokine, cu Rudolf Nureyev (foarte tânăr) și Margot Fonteyn.