Tags

,


Sursa foto

Pe 22 mai 1912, are loc premiera baletului L’apres-midi d’un faune, la Teatrul Châtelet de la Paris. Prima reprezentație i-a avut ca protagoniști pe Nijinsky, Bronislava Nijinska, Lydia Nelidova, Baranovitch, Klementovitsch, Maikerska, Kopatzynska și Tcherepanova. Decorurile și costumele i-au aparținut lui Leon Bakst, iar muzica lui Claude Debussy. Dirijorul Orchestrei din seara premierei a fost Pierre Monteux.

Argumentul baletului. Când Nijinsky rămâne izolat sub arest politic, în casa socrilor săi de la Budapesta, începe să noteze primul său balet. Cu această notare, baletul a intrat în istoria dansului, fiind și unica sa operă care s-a păstrat. În cazul celorlalte balete, au rămas doar fotografii, care nu reprezintă o sursă suficientă pentru a reproduce o coregrafie. Nijinsky povestește în jurnalul său argumentul baletului: într-o după amiază de vară un faun se odihnea pe o stâncă. Cânta la flaut și mânca struguri. Dintr-odată, apar șapte nimfe. Faunul se apropie de ele, însă acestea se sperie și fug. După un timp, nimfele se reîntorc, iar faunul vrea să comunice cu ele. Fug din nou, cu excepția uneia, care acceptă curtarea. Când faunul încearcă să o prindă, ea pleacă, lăsând în urma sa voalul pe care îl purta. La finalul baletului, faunul face dragoste cu voalul, gândindu-se la nimfă. Acest gest a provocat un scandal imens în societatea pariziană a acelei vremi, astfel încât Nijinsky s-a văzut obligat să modifice coregrafia. Cu toate acestea, toate biletele au fost vândute. Scandalurile provocate în teatre de coregrafii lui Diaghilev erau deja rețete de succes în epuizarea biletelor dintr-un sezon.

Decorurile și costumele. Decorurile lui Leon Bakst dau viață unei atmosfere exuberante, densă și sălbatică, într-o fantezie creativă de o frumusețe captivantă. La ridicarea cortinei, publicul vede un peisaj în mijlocul căruia se află un lac înconjurat de arbori, o imagine în culori tomnatice, ruptă parcă din natură. În realitatea acelei imagini onirice, faunul stătea întins chiar în mijloc, nemișcat, contemplând frumusețea peisajului. Nijinsky purta un body de culoarea pielii, fără mâneci, imprimat cu pete maronii, pictate chiar de Leon Bakst. Balerinul întregește vestimentația sa, pictându-și singur pete și pe brațe, cauzând un efect de prelungire a costumului, fără a se observa diferența dintre piele și material. Avea talia marcată de o ghirlandă din frunze de viță de vie. Pe cap purta o perucă lipită cu mai multe cordoane împletite din trese aurite, formând două coarne mici. Avea urechile prelungite într-o formă ascuțită, cu ajutorul unui material special, dându-i acel aer de creatură mitologică. Liniile oblice marcate deasupra ochilor și machiajul au modificat în mare parte trăsăturile balerinului, alcătuind un aspect sălbatic. În picioare purta o pereche de sandale din barete subțiri, aurite. Efectul apariției a fost extraordinar, fără a se determina diferența dintre ființa umană și ființa mitologică.

Nimfele purtau tunici din mătase plisată, culoarea crem, împodobite cu imprimeuri cu motive grecești, de culoarea bleumarin sau albastru pal. Sub tunici, balerinele nu aveau lenjerie intimă sau body, hotărârea fiind luată de Bakst, care credea că acestea pot modifica linia suavă din apariția scenică. Tot el le învață cum să se machieze, sugerând culoarea roz pentru farduri și pentru oja de pe unghiile de la picioarele desculțe. Purtau și ele peruci confecționate din trese subțiri și foarte lungi, împletite din cordonașe aurii. Balerinele, în apariția lor, păreau frize elenistice.

Bibliografie

Nijinsky: el payaso de Dios. Marc Faivre, 1989.

La danza de los colores. En torno a Nijinsky y la abstracción. Hubertus Gabner, 2009.