Tags

, , , , , , ,

Deși m-am plâns de multe ori de lipsa baletului clasic din Madrid, am reușit, totuși, să văd câte un spectacol de-a lungul anului care a trecut. La primul spectacol am mers entuziasmată să văd rușii, care veneau în turneu pentru Lacul Lebedelor, încrezându-mă doar în naționalitatea trecută pe afiș, întrebându-mă de ce într-un oraș așa mare, cu o mulțime de teatre, nu se practică încă respectul pentru public, prin informarea corectă. Lacul rușilor mi-a provocat amețeli fizice, pentru că teatrul este construit într-o pantă foarte abruptă, care te-ar împiedică să te bucuri de orice tip de reprezentație. Și vorbind de reprezentație, aceeași amețeală mi-a provocat evoluția balerinilor care a fost mediocră. Încă nu concep un balet de o asemenea grandoare fără orchestră, dar înțeleg că turneul presupune anumite sacrificii. Impresia a fost că ni s-au trimis din Rusia,  în rol de prinți și prințese, balerinii cărăuși de tăvi în spectacole sau care umplu decorul.

Însă, tot nu m-am lecuit. Am cumpărat bilete pentru gala Los Virtuosos. Ce e drept, numele românilor de pe afiș m-a convins să cumpăr și să recomand mai departe. Astfel că nu am fost dezamăgită de români, pentru că știam despre ce vorbesc. Ovidiu Iancu Matei și Mădălina Stoica au fost revelația serii, cei mai aplaudați și cei care au câștigat respectul presei de la Madrid. Despre Spectrul Rozei, momentul pe care l-am așteptat toată seara, pot să spun că încă păstrez expresia de <nu pot să cred!>, în sensul rău al exclamației. După zeci de versiuni ale balerinilor celor mai buni din istorie, care au îndrăznit să danseze ce dansa Nijinsky, am avut parte de cea mai proastă reprezentație, niciodată imaginată de mine că poate exista. Recapitulând, clasicul a fost la pământ, cu excepția românilor, care au fost o pereche omogenă, cunoscându-se foarte bine pe scenă, comunicând excelent. M-am simțit mândră să fiu româncă în acea sală și bineînțeles că mi-am strigat numele țării din rândul trei, aplaudând frenetic între o chinezoaică și o profesoară, alături de elevul ei balerin, care au făcut criticile în direct și senzațional, la stânga mea.

Înainte de vacanța de vară, Teatrul Zarzuela ne-a prezentat Compania Națională într-o seară specială, dedicată lui Kylian. Trei balete au făcut deliciul serii: Sleepless, Petite Mort, Sinfonía de los Salmos. O companie tânără, cum este prezentată, dar și confirmată, văzându-i la țigară, la intrarea artiștilor, situată în mijloc de stradă, pe unde a trebuit să ne facem loc ca să ajungem în fața teatrului. O seară frumoasă, cu mici detalii ratate, care, după părerea mea, tocmai ele dau rigurozitatea atât de specifică creației lui Kylian.

Sursa foto

Toamna a sosit și Spărgătorul de nuci la fel. Teatrul Apolo ne pune trei afișe în luna septembrie, cu Giselle, Lacul și Spărgătorul. Nu mă mai mir de Spărgător în septembrie, căci a mai fost unul în vară, la Madrid. M-am minunat atunci, acum doar zâmbesc. Sofia Ballet sosește la Madrid luna aceasta, în colaborare cu balerinii de la ONB: Bianca Fota, Gigel Ungureanu, Ovidiu Iancu Matei și Mădălina Stoica. Pe site-ul teatrului Apolo, Sofia Ballet este prezentată drept o companie ”puternică, cu un spirit vibrant, care sintetizează deopotrivă arta școlii rusești și libertatea artei dansului din școala germană”. Soliștii companiei provin din National Opera and Ballet Sofia, Rousse State Opera and Ballet, National Opera and Ballet Bucharest și Norwegian National Opera and Ballet; balerini de la Școala Națională de Arte Danzarias de la Sofia, de la Școala de Ballet Académico de la Moscova, de la Vaganova și de la Liceul de Coregrafie ‘Floria Capsali’. Ce mă convinge să cumpăr este, din nou, numele balerinilor români, de ale căror profesionalism și talent sunt convinsă de multă vreme.

Pe http://artepromociones.es/ găsiți afișe, prezentări, fotografii cu balerini, dar și filmulețe din spectacole.