Tags

, , , ,


Sursa foto

La doar 23 de ani, Nijinsky a creat prima sa coregrafie, fără să presupună că era inițiatorul baletului modern. Deși L’apres-midi d’un faune are o durată de doar douăsprezece minute, repetițiile au fost 120 la număr, fapt ce arată grija lui Nijinsky pentru detalii și perfecționismul care îl caracterizau. Iubea arta lui, fiind trup și suflet în proiectele proprii și pe scenă.

Coregrafia. În acest balet se pune accent pe obținerea unor linii frumoase ale corpurilor și pe expresivitate. Mișcările sunt aparent simple, balerinii apar doar din profil, astfel se creează imagini bidimensionale ale corpurilor. Pozițiile brațelor sunt inspirate din frizele Greciei Antice, iar picioarele se mișcă în sens contrar tehnicii baletului clasic, cu degetele îndreptate în sus. Primele critici cataloghează mișcările faunului drept unele simple: aleargă, merge, se întoarce, înghenunchiază, se înclină și are două salturi cel mult. Este vorba despre un Nijinsky foarte diferit, daca analizăm celelalte reprezentații ale artistului, în care salturile erau impresionante. Nijinsky, cu această coregrafie, neagă eleganța baletului clasic, exprimând prin stilul său vigoare și dinamism, sălbăticie și dorință. Balerinii se mișcă independent într-un cadru plan, natural, cu deplasări ușoare, ca niște siluete. Negarea baletului clasic este, de fapt, negarea ”grației prin grație”, concept al clasicismului pur, care stă la baza esteticii coregrafice a lui Nijinsky. Se caută expresivitatea sentimentelor prin frumusețea structurală a corpurilor. Există echilibru între schema muzicală și coregrafie; muzica este circulară, la fel și conceptul coregrafic al lui Nijinsky.

Romola Nijinsky vede acest balet ca pe o revoluție totală pentru dans, și chiar dacă suprimă clasicul, coregraful nu exclude principiile fundamentale, folosindu-se de linii drepte și unghiuri în creație. Desființează cele cinci poziții ale baletului clasic, dar prin aplicarea liniilor drepte și a unghiurilor dă viață unei forme de expresie perfectă, comparabilă cu frumusețea și încântarea convenționalului din clasic. Nijinsky mărturisește în jurnalul său că a lucrat timp de două luni la notarea baletului.

Critica despre Faun. Pentru Nijinsky critica nu reprezenta o sursă serioasă de încredere, dată fiind lipsa lor de sensibilitate și incapacitatea de a simți și cunoaște ce experimentează un artist pe scenă. El spune că singurul interes al criticilor era să câștige influență în lumea artei, prin apropierea de persoane puternice ca Diaghilev. Balerinul își amintește ieșirile nervoase ale lui Diaghilev  la aflarea criticilor negative din presă. Acesta nu ezita să plătească ziariștii pentru materiale în favoarea companiei. Cum era de așteptat, Faunul a produs stupefacție în rândul presei, prin prisma actului masturbării din ultima scenă.

Le Figaro cataloghează Faunul drept un personaj indecent, cu un comportament josnic, curpins de un erotism bestial, cu gesturi neîndemânatice și lipsit de pudoare. Afișează un corp de bestie urât construit, cu un chip repugnant, care nu va fi niciodată acceptat de un public sincer.

Le Matin a replicat în favoarea artistului, care dă dovadă, cu Faunul, de inteligență și geniu; apreciază actul creației ca pe o dovadă de dăruire totală, o personificare perfectă a idealului de frumusețe din Grecia Antică.

Le Figaro revine cu replică, spunând că Mallarme, autorul poemului care l-a inspirat pe Nijinsky, s-ar fi bucurat să-și vadă Faunul plin de viață, într-un decor în culori arzătoare, visând pe muzica învăluitoare a lui Debussy și supunându-se plasticii armonioase a coregrafului.

Nijinsky avea o comunicare optimă cu cei din jurul său doar prin intermediul mișcărilor. Era introvertit, timid și dominat de gânduri și idei care îi influențau existența. Inclusiv explicațiile conceptelor sale coregrafice erau oferite balerinilor prin intermediul mișcărilor, și nu verbal.

Interpretarea lui Rudolf Nureyev din 1980 este considerată cea mai bună, după original. Însă, ca expresivitate, consider că George de la Peña, în interpretarea din filmul Nijinsky din 1980, are o atitudine foarte apropiată de cea descrisă.

Aveți atașate ambele variante.

Rudolf Nureyev, 1980.

George de la Peña, 1980.

Bibliografie

Nijinsky: el payaso de Dios. Marc Faivre, 1989.

La danza de los colores. En torno a Nijinsky y la abstracción. Hubertus Gabner, 2009.