Tags

, ,

Sursa foto

”Dancing throught darkness” este documentarul despre ultimii ani din viața lui Rudolf Nureyev. Punctul de plecare a fost spectacolul Le Bayadere, ultima producție a balerinului de pe scena Paris Opera. O seară de neuitat pentru apropiații și prietenii lui Nureyev, care dau mărturie despre ultima apariție pe scenă, în anul 1992. Transformat rapid într-un super star odată ajuns la Paris, Rudy a avut puterea și geniul de a revoluționa totul. Perfecțiunea și forța care îl caracterizau induceau teamă balerinilor care lucrau cu el. Era un adevărat privilegiu să lucrezi în prezența unui asemenea balerin, spun soliștii Laurent Hilaire și Elizabeth Platel.

În documentar regăsim interviuri cu cei mai apropiați prieteni, sora lui Rudolf, ziariști, impresari sau actrița care a jucat alături de el în The king and I. Aceștia vorbesc despre sexualitatea lui Rudy, despre boala lui, un subiect care nu a fost atins cât timp a fost în viață, despre reîntoarcerea în Rusia sau despre ultimele realizări în balet.

Deși avea mulți prieteni, Rudolf se simțea foarte singur. Adesea, se închidea în apartamentul său de la Paris și se uita la televizor. În documentar regăsim imagini din apartamentul de la Paris, dar și un interviu în care vorbește despre ce însemna acasă pentru el: ”Home was the theatre(…). The stage is a home”.

În 1987, Rudy se reîntoarce în Rusia. A plecat fără bagaje, îmbrăcat într-un palton gros, cu o beretă pe cap și o eșarfă groasă în jurul gâtului. Când a coborât din avion, l-au întâmpinat ziariștii. Era fericit și a vorbit cu ei. A făcut bulgări de zăpadă în timp ce era filmat și le-a mărturisit reporterilor că își dorește foarte mult să-și vadă mama, care era bolnavă.

Nureyev primise cu mai mult timp în urmă vestea că era infectat cu virusul HIV. A refuzat să vorbească despre boala lui, iar prietenii i-au respectat dorința, nevenindu-le să creadă că ar fi bolnav. Muncea foarte mult, implicat în proiecte mari, însă, curând, corpul nu a mai reacționat ca înainte. Imaginile sunt foarte triste, deși își dorea mult să danseze și se antrena din greu zilnic, mușchii lui se diminuau, iar balerinul nu mai avea același trup plin de forță și rezistent. În ultimii ani s-a schimbat mult, odată cu evoluția bolii, iar la premiera spectacolului Le Bayadere din 8 octombrie 1992, abia se mai ținea pe picioare. Și-a dorit să moară pe scena Operei de la Paris și așa s-a întâmplat. A fost atât de nobil când și-a luat adio de la public, la fel ca un rege. În 1993, trei luni mai târziu a murit. A fost îngropat la cimitirul de la St. Geneviève-des-Bois, iar cavoul său este acoperit de o mantie cu franjuri, brodată în turcoaz și coral, culorile pământului bașchirian, de care a aparținut.

Sursa foto
AICI puteți vedea documentarul în întregime, producție din 2004.