Tags

, , , , ,

JFalling Angels RehearsalsCorina Tudosanu la repetițiile pentru Falling Angels. Photo by Christian Kostyak.

 Le Ballet: Care sunt cele mai grele mişcări din balet de realizat?

Corina Tudosanu: Echilibru, graţie, coordonare, mişcare, toate au un grad de dificultate pe care îl simţi în funcţie de numărul de repetiţii. Repetiţie înseamnă nu doar exersare pentru o formă mai bună ci şi oboseală. Un corp obosit poate transforma o mişcare simplă într-una dificilă.

 Le Ballet: Ai avut vreodată leziuni serioase din cauza poantelor? Ce metode foloseşti pentru a evita leziunile de la poante?

Corina Tudosanu: Nu am avut niciodată leziuni din cauza poantelor. Mă pot declara o fericită din acest punct de vedere.

 Le Ballet: În 2011, la ONB, a avut loc premiera spectacolului Falling Angels. Este ceva diferit faţă de repertoriul ONB şi îmi amintesc că, la premieră, spectacolul a avut un succes mare. Cum ai simţit publicul în acea seara şi cum ţi se pare primit spectacolul de-a lungul stagiunilor?

Corina Tudosanu: Înainte de public, am fost noi, cu emoţiile şi temerile noastre. Era pentru prima oară când în România se monta una dintre creaţiile marelui coregraf Jiri Kylian, iar protagonistele eram noi. Nu ştiam cum va primi publicul acest spectacol, dar eram conştiente că în sală se aflau foarte mulţi specialişti, cunoscători ai creaţiilor lui Jiri Kylian. Publicul a fost extraordinar, după ultima bătaie şi stingerea treptată a reflectoarelor, sala era amuţită, de parca nu au apucat să privească totul în detaliu, de parcă se aştepta să se mai întâmple ceva. A fost ca şi cum şi-ar fi ţinut respiraţia preţ de 15 minute, pentru ca mai apoi să pornească acele ropote de aplauze, greu de contenit. Absolut senzaţional, şi acum mă înfior când îmi amintesc, simţeam că inima mea va exploda. Poate că era pentru prima oară când simţeam asta. Publicul continuă să ne dovedească faptul că reuşim în continuare să transmitem emoţiile din seara premierei.

falling angels onbFalling Angels, ONB. Photo by Christian Kostyak.

Le Ballet: Acest balet nu este doar despre dans, el solicitând multă implicare şi expresivitate pe scenă. Cum ţi s-au părut repetiţiile pentru Falling Angels?

Corina Tudosanu: Repetiţiile le-aş asemăna cu escaladarea unui munte de către un alpinist amator. Erau zile în care cucereai şi timpul părea în favoarea ta, pentru ca mai apoi să simţi că nu evoluezi deloc. A fost pentru prima oară când am ştiut că nu e bine să plângi pentru fiecare greşeală şi am învăţat din ea şi am mers mai departe. Aceste repetiţii ne-au unit într-o mică familie, chiar şi astăzi, după atâta timp, aceste repetiţii se desfăşoară într-un cadru special, suntem ca una. Este ca şi cum ai aduna 8 fete într-un glob de cristal, preţ de 15 minute, şi în loc să ne sufocăm, ne alimentăm cu energie.

Le Ballet: Ce trebuie să transmiţi publicului prin acest balet?

Corina Tudosanu: Nancy Euverink  spunea mereu: “you must fight for every movement, for every second” , şi am simţit asta cu adevărat. Fiecare bătaie a fondului sonor avea corespondent în bătăile inimilor noastre. Am simţit că inima mea s-a coordonat cumva cu mişcările universului. Falling Angels este o metaforă, iar ceea ce transmitem este acea căutare permanentă a perfecţiunii.

falling angels onbFalling Angels, ONB. Photo by Christian Kostyak.

Le Ballet: Pe lângă rolul de balerină, mai ai şi rolul de profesoară de dans tematic într-o grădiniţă. Cum este acest rol?

Corina Tudosanu: Copiii sunt cei care ne ajută să “nu murim câte puţin”. Sunt plini de energie, spontani, imprevizibili. Cred că lucrând cu copiii am redevenit copil. Lumea lor plină de imaginaţie mă fascinează cu atât mai mult cu cât nu te lasă să fii trist. Am predat patru ani dans la grădiniţă, dar nu impunând disciplină. Cred că mai mult ne-am jucat şi toată joaca noastră a avut rezultate frumoase care au fost aplaudate la fiecare serbare. Îmi amintesc cu plăcere primele zile când am făcut cunoştinţă cu copiii. Erau atât de încrezători şi de plini de viaţă. Copiii au personalitate şi sunt minunaţi chiar şi atunci când se impun.

falling angelsFalling Angels, ONB. Photo by Christian Kostyak.

Le Ballet: De asemenea eşti membru fondator al Asociaţiei Kidsart şi managerul unui proiect de artă pentru cei mici. Spune-ne mai multe despre aceste proiecte.

Corina Tudosanu: Kidsart este foarte important pentru mine. Suntem o echipă mică cu planuri mari. Am iniţiat şi susţinut proiectul Bubbles-Artă pentru cei mici, atât în grădiniţele particulare cât şi în cele de stat din Bucureşti. I-am învăţat pe copii prin discuţii şi jocuri interactive istoria muzicii şi a dansului, i-am ajutat să descopere Opera atât prin poveşti spuse pe înţelesul lor, cât şi ducându-i la un spectacol destinat vâstei lor. Au răspuns pozitiv la toate cele învăţate şi au fost fascinaţi de măreţia Operei, cu atât mai mult cu cât, mulţi dintre ei, nu ajunseseră până la acel moment să vadă un spectacol de balet.

Acum lucrăm la programul H-Art – terapie prin artă într-o secţie de oncopediatrie. Acest proiect mi-a schimbat modul de a privi viaţa şi toate momentele grele prin care trec devin nesemnificative în faţa copiilor pentru care timpul este măsurat în secunde. Când încep să vorbesc despre acest proiect am impresia că nu mai termin. Copiii sunt speciali şi pot spune că am învăţat foarte multe de la ei.

falling angelsFalling Angels, ONB. Photo by Christian Kostyak.

Le Ballet: Ai avut parte de momente haioase pe scenă?

Corina Tudosanu: Momente haioase există la fiecare spectacol, însă sunt mult mai haioase când nu eşti protagonista lor. Fiecare debut al meu într-un spectacol a avut câte un moment haios. Ultima întâmplare este legată de spectacolul Anna Karenina, când Balul din actul II l-am dansat cunoscând condiţiile meteorologice de afară: ploua cu găleata afară şi picura în scenă.

Le Ballet: Dă share la un link cu baletul sau scena de balet preferate.