Tags

, , , , , , , , ,

workshop balet sena studio balet

Sena Studio Balet organizează în ultima zi de vineri din fiecare lună, workshop-uri de balet pentru adulți. Lecția de balet este ținută de profesoara Sena Vlădoiu începând cu orele 19.00 – 20.30, iar prețul este de 25 de lei.

Acest atelier este deschis tuturor celor ce au încercat, care ar dori să încerce sau doar sunt curioși ce se întamplă la orele de Balet pentru Adulți. Atelierul se desfășoară timp de o oră și jumătate, în care vom începe cu încălzirea la sol, care cuprinde exerciții pentru mobilitate, exerciții pentru întărirea și dezvoltarea forței musculare, elasticitate, vor urma exercițiile la bară, unde se insistă mult pe poziția corectă a corpului, răsucirea genunchilor în exterior, vârfuri întinse, expresivitatea brațelor și întelegerea fundalului muzical; urmează apoi exerciții pe diagonală, ce țin de echilibru, coordonare și control asupra corpului, încercam și câteva sărituri cu dificultate scăzută. Vom încheia cu exerciții de stretching și relaxare. Îmbrăcați-vă comod, colanți, body/tricou, flexibili sau o pereche de șoseste groase. Numărul maxim de participanți este de 12 persoane.

Găsiți mai multe informații despre workshop pe site-ul Sena Studio Balet. Aflați detalii despre Studioul Sena Balet AICI și despre profesoara de balet Sena Vlădoiu, AICI.

Foto: senastudio.wordpress.com