Tags

, , , , , , , , ,

tango. radio and julietBianca Fota și Bogdan Cănilă în Tango. Radio and Juliet. Sursa foto: ONB website.

După două stagiuni de lipsă din publicul de la ONB am revenit pentru a lua parte la spectacolul pe care l-am văzut în toate serile stagiunii 2011: Tango. Radio and Juliet. Este spectacolul căruia i-am făcut cea mai mare reclamă printre cunoscuți și prieteni, vorbindu-le cu exaltare despre dans, iar unii dintre ei l-au văzut de mai multe ori în compania mea exclamând: Ce mai vedem azi? Tot Tango?.

Am citit distribuția înainte și au fost patru nume care m-au asigurat că spectacolul va fi de excepție: Alexandra Gavrilescu, Valentin Stoica, Laura Blică Toader și Bianca Fota. Pentru că acest spectacol l-am văzut în multe combinații de distribuție, dar niciodată Blind Tango nu a fost așa cum Valentin Stoica și Alexandra Gavrilescu îl dansează și îl simt. În prima parte, Tango, Laura Blică Toader a fost un deliciu alături de fetele vesele din grup și mă bucur s-o văd într-un astfel de rol pentru prima dată.

În a doua parte, surpriza a venit odată cu apariția lui Cristi Preda, un balerin la început de carieră care a început cu puțin timp în urmă colaborarea cu ONB. Puternic și concis în mișcări pe scenă, a demonstrat dorința de evoluție și pasiunea pentru dans. Aș putea spune că a admirat acest balet în trecut și și-a dorit să danseze această lucrare coregrafică a lui Clug. Valentin Stoica nu m-a dezamăgit nici în a doua parte, singurul balerin rămas din primele distribuții ale stagiunii 2011 și cel mai bun.

Nu am regăsit în spectacol aceeași forță ca în stagiunea 2011, distribuția fiind mult mai slabă din punctul meu de vedere. Tango. Radio and Juliet este un joc de sentimente și un joc cu emoțiile publicului. Niciodată publicul nu se relaxează în scaun, pentru că fiecare moment coregrafic și muzical anunță ceva și mai interesant. Este un spectacol ce trebuie văzut de la balcon, cum spun eu, pentru că scena este plină, trebuie să ai timp să asimilezi și să urmărești tot. De această dată balerinii nu mi-au dat senzația de siguranță și forță în mișcări, dar voi plasa toate acestea pe fondul unui final de stagiune.

Balerinii au fost atent urmăriți din public de șeful companiei de balet, Alin Gheorghiu, și de alți colegi balerini. A fost o seară relaxantă și plăcută în care m-am bucurat să revăd Opera puțin schimbată față de cum am lăsat-o. Acum în holul de la intrare puteți cumpăra cărți, cd-uri sau suveniruri. Din păcate, nu sunt foarte multe cărți relaționate cu baletul, nici măcar traduse, dacă nu din colecții românești, ceea ce este trist și sper la o schimbare pe viitor, iar prețurile suvenirurilor mi s-au părut exagerat de scumpe. O cană cu emblema Operei are prețul de 50 de lei, asta când cel mai scump bilet la un balet costă 55 de lei. Ce cumpărăm mai repede, o cană sau un bilet în primul rând?

Am înregistrat două momente frumoase, aplauzele de final de la cele două părți ale baletului, gândind că voi păstra bucuria pe care, deodată, publicul și dansatorii o simt după împlinirea prin dans.