Tags
afis La Sylphide, Alina Cojocaru, Bianca Fota, Bogdan Canila, Cristina Dijmaru, Johan Kobborg, Johan Kobborg premiera La Sylphide, La Sylphide, Oana Popescu Babuska, premiera balet, premiera ONB, premieră La Sylphide, Rin Okuno, Robert Enache, Sena Hidaka, Shohei Horiuchi, Steven McRae
Bianca Fota în afișul de prezentare pentru La Sylphide. Sursa: ONB.
Dragii mei, cea mai frumoasă veste legată de baletul românesc a ajuns în căsuța mea de email de curând. Alina Cojocaru va dansa alături de Steven McRae în seara premierei spectacolului La Sylphide. Vă povesteam despre venirea lui Johan Kobborg la București, special pentru acest eveniment, însă distribuția nu ne era cunoscută încă. Am cumpărat entuziasmată biletele ca să aflu apoi că Alina ne va onora cu dansul ei sâmbătă, 7 decembrie, pe scena ONB.
Distribuția a fost anunțată mai târziu pe site-ul Operei, la fel și vestea că va dansa Alina, deși Hotnews a scris mai devreme despre eveniment. Mi se pare ciudat ca știrea să vină de la o sursă secundară și nu de la ONB, cea care ar trebui să dea marea veste, în premieră, pentru publicul ei. Cu toate acestea, este de apreciat schimbarea modului de prezentare a unui spectacol pe care ONB a ales să o facă în acest sezon: un video scurt protagonizat de Bianca Fota, în rolul Silfidei, și de Bogdan Cănilă în rolul lui James. Imaginile anunță și distribuția din sezonul 2013-2014 pentru balet:
Silfida – Oana Babușka/ Cristina Dijmaru/ Bianca Fota/ Sena Hidaka/ Rin Okuno
James – Bogdan Cănilă/ Robert Enache/ Shohei Horiuchi
Bianca Fota în afișul de prezentare pentru La Sylphide. Sursa: ONB.
„Este o mare bucurie să montez la Opera Naţională Bucureşti baletul La Sylphide, unul dintre cele mai importante din punct de vedere istoric. Este, de altfel, primul balet la care s-au folosit poantele, desigur în versiunea franceză a lui Filippo Taglioni, prin anul 1832. Vechea şcoală de balet avea ca scop să provoace emoţii puternice, iar în acest caz visul îl face pe James, personajul principal, să piardă totul. Şi astăzi subiectul este extrem de emoţionant pentru că nu ştim dacă ceea ce se întâmplă este real sau este doar în imaginaţia lui James. Desigur, el explorează, îndrăgostit de această creatură misterioasă, Silfida…”, a declarat Johan Kobborg.
You must be logged in to post a comment.