Aseară, 23 decembrie, la emisiunea Sinteza Zilei de pe Antena 3, Mihai Gâdea a prezentat povestea balerinei deceniului, românca Alina Cojocaru. Echipa de filmare a vizitat-o acasă, la Londra, unde dansează pe scena Royal Opera House.
Sunt într-o carieră care îmi dă atâtea satisfacții.
În emisiune, puteți urmări filmări cu Alina din studioul Royal Opera House, fragmente din balete, iar în interviul de acasă de la ea vorbește despre carieră.
Am început să fac balet fără să știu ce e.
Primul spectacol pe care l-a văzut a fost Giselle, la patru ani după ce începuse să studieze baletul. A studiat la Kiev, apoi a primit o bursă de studiu la Școala Regală din Londra. A avut de ales, mai târziu, între oferta de a fi prim-balerină pe scena de la Kiev, unde avea un repertoriu mic, și corpul de balet al Royal Opera House. A ales Kiev, dar în 1999 a revenit la Royal; după un an era prim-balerină în companie. Primul rol solistic de la Royal a fost în Romeo și Julieta, alături de logodnicul ei, balerinul Johan Kobborg.
Oricât de mult lucrezi în sală, dacă nu ești pe scenă, nu crești. Experiența de scenă nu se poate compara cu nimic altceva.
Vorbește și despre accidentarea la coloana vertebrală: deși medicul i-a spus că nu va mai putea dansa, niciodată nu a acceptat acea parere. I-a fost frică, dar nu s-a îndoit niciodată că se va întoarce pe scenă. De-a lungul carierei nu a avut pauză mai mult de o săptămână sau două. Accidentul a obligat-o să stea un an de zile departe de scenă. În acest timp a realizat cine este ca persoana, ce-i place să facă, ce muzică preferă, lucruri pe care nu ar fi avut posibilitatea să le descopere fără acel accident. Psihic, s-a refăcut mai greu, iar la început nu putea să se ducă să vadă spectacole.
Scena e ca un drog.
S-a întors pe scenă dupa un an de pauză, schimbată. A realizat și a acceptat că atunci când i se va termina cariera de balerină va putea alege din multe lucruri ceea ce vrea sa facă. Este preocupată de școala de balet din Romania și vorbește despre lipsurile suferite de copiii de la Floria Capsali. A reușit să strângă bani pentru ei dintr-o gală de balet și ar mai vrea să investească și în sistemul de sănătate.
Puteți vedea emisiunea la următorul link: Alina Cojocaru, balerina deceniului, începând cu minutul 2.15.
Photo by Marina Razina.
You must be logged in to post a comment.