Tags
Carl Maria von Weber, Diaghilev, Georges Michel, Hector Berlioz, Jean Cocteau, Le Spectre de la Rose, Leon Bakst, Mikhail Fokine, Pierre Monteaux, Tamara Karsavina, Vaslav Nijinsky
Baletul Le Spectre de la Rose este una dintre cele mai faimoase creații din compania de balet a lui Diaghilev, Les Ballets Russes. Inspirat de un poem al lui Téophile Gautier, Mikhail Fokine coregrafiază baletul în anul 1911. Versiunea originală este făcută pentru două personaje și durează aproximativ 10 minute. Scenografia și costumele sunt elaborate de Leon Bakst, iar muzica îi aparține compozitorului german, Carl Maria von Weber. Diaghilev și Fokine au ales împreună muzica pentru balet, varianta orchestrată de Hector Berlioz din 1841.
Argumentul baletului se bazează pe povestea unei tinere care ajunge acasă după prima ei serată de dans. Fata adoarme în cameră cu un trandafir în mână, vrăjită de aroma profundă a florii. Se visează dansând cu spectrul trandafirului, care ia forma unui bărbat frumos. Visul se încheie cu saltul bărbatului afară, pe fereastra dormitorului fetei. Aceasta se trezește uimită și observă doar trandafirul roșu pe care îl primise la serată.
Cei care au dansat prima dată baletul au fost Vaslav Nijinsky și Tamara Karsavina, pe 18 aprilie, 1911, la Teatrul de Monte Carlo. Nijinsky a uimit prin dansul din acest balet, cel mai așteptat moment al serii fiind ieșirea pe fereastra dormitorului, care se făcea cu un salt imens al balerinului, rămânând suspendat în aer, spre admirația profundă a publicului. Jean Cocteau spune că în acest salt Nijinsky se folosea și de un efect optic, luminile și decorul sporind senzația de rămânere în aer pentru mai mult timp. Chiar Nijinsky mărturisește că se lansa în aer fără să se gândească la momentul aterizării. Georges Michel observă geniul lui Bakst în utilizarea culorilor alb, roz și verde pentru decorul baletului. Ele nu fac decât să evidențieze frumusețea saltului final din balet. Iar Pierre Monteaux, dirijorul orchestrei, spune că, pentru saltul final, avea un truc muzical ce consta în suspendarea ultimei note finale până la aterizarea balerinului, prin aceasta iluzia optică era susținută de cea muzicală.
Simbol al grației și al frumuseții provenite din dans și spirit, balerinul Vaslav Nijinsky rămâne figura emblematică a creației Le Spectre de la Rosa în istoria baletului.
Versiunea Rudolf Nureyev pentru Le Spectre de la Rose este una dintre cele mai apreciate de critică.
Bibliografie
Revista Danza Ballet, numărul 2/noiembrie 2011
FAIVRE, Marc (1989). Nijinsky: el payaso de Dios. Ayuntamiento de Zaragoza (Arte de cultura y educación): Zaragoza.
You must be logged in to post a comment.